Poliţiştii din cadrul structurii de prevenire a criminalității a IPJ Dâmboviţa și studenții voluntari de la Universitatea Valahia, mesageri ai lui Moș Nicolae, au fost prezenți la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Târgoviște.Polițiștii și partenerii lor le-au împărțit daruri elevilor care i-au răsplătit cu cântece de iarnă și colinde.Emoțiile au fost deopotrivă pentru cei mici și pentru cei mari, iar cuvintele zilei au fost așteptare, colinde, bucurie, cântec, joc, daruri, vis împlinit, inimi de copii, frumusețe, sărbătoare, emoție, vis de iarnă.Prin activități distractive, specifice vârstei, și prin discuții libere, polițiștii le-au reamintit cât de importantă este adoptarea unui comportament sănătos și responsabil, respectarea normelor de conviețuire socială și a regulilor de circulație.Activitatea a fost organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin grija agentului șef principal de poliție Bucuroiu Victor, în parteneriat cu Filiala Dâmbovița a Organizației ”Salvați Copiii” din România, coordonată de doamna Daniela Zoe, Facultatea de Drept și Științe Administrative, reprezentată de doamna Constanța Mătușeșcu și studenții voluntari și cu sprijinul doamnei Bobeș Luminița de la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Târgoviște.
NEWS
- ULTIMA ORĂ: Hotărâre importantă pentru gestionarea deșeurilor în județul Dâmbovița pe perioada stării de alertă
- Bucurie la Zoo Târgoviște: Leoaica a adus pe lume doi puiuți sănătoși
- Accident rutier pe DN 72 Târgoviște-Găești: Cinci autoturisme implicate, o persoană rănită
- Comuna Voinești are sediu nou și modern pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, Compartimentul Stare Civilă și Poliția Locală
- Astăzi, meci amical: Chindia Târgoviște – FC Voluntari
- 142 de candidați vor susține proba scrisă a Examenului de Definitivat în Învățământ la nivelul județului Dâmbovița
- De la 40°C la furtună în 10 minute: Grindină, vijelie și ploi torențiale
- Sâmbătă, 5 iulie 2025, valul de căldură se menține însă mare atenție pot apărea furtuni violente