Pe 1 Decembrie 2018, la primele ore ale dimineţii, centrul oraşului Răcari a fost în straie de sărbătoare.Manifestările au început la Monumentul Eroilor Răcăreni cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori. Elevii Liceului “Ion Ghica” Răcari au susţinut un moment artisc plin de patriotism. A fost organizat şi tradionalul Marş al Tricolorului pe acordurile fanfarei Chindia Brass Târgovişte. Anul acesta tricolorul purtat cu mândrie pe braţe de răcăreni a avut 100 de metri.La Răcari a fost prezent şi Ionel Petre, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, dar şi preşedintele ALDE Dâmboviţa.
Momentele festive au continuat la sala de festivităţi a Liceului “Ion Ghica” Răcari cu Simpozionul “100 de ani de la Marea Unire” unde au luat cuvântul primarul Marius Caraveţeanu, prof. univ.dr.Iordan Gheorghe Bărbulescu , generalul (r)Marius Crăciun şi nu în ultimul rând prof. Univ. Silviu Miloiu. Nu au lipsit momentele artistice, recital de vioară şi saxofon. La Răcari a fost prezent şi fostul preşedintele CJ, Florin Popescu.
A avut loc şi cea de-a doua ediţie a proiectului “Adoptă un vârstnic” . Manifestările s-au încheiat cu acţiunea de plantare de tecari pe Aleea Ion Ghica din Ghergani,intitulată ”După 100 de ani –schimb de generaţii”.