Astăzi de Rusalii, în satelele , comunele , orașele din Oltenia și Muntenia se joacă „Dansul Călușarilor” , un ritual precreștin, din vremea tracilor.
Căluşul dansat de căluşari este un străvechi obicei românesc practicat de Rusalii şi ține de cultul unui străvechi zeu cabalin, numit în tradiția populară a dacilor Căluş (Călăucean sau Călu).
Dansul este o perlă a culturii populare româneşti, vechea religie fiind în acest joc codificată, reprezentând un depozit unic şi universal de viețuire, un ceremonial pagan.
Proclamat de UNESCO, în anul 2005, drept o capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanitâții, este o adevărată bijuterie coregrafică, dificultatea acestui joc venind din faptul că mişcările sunt executate cu rapiditate, precizie şi forță.
Ritualul dansului are multiple funcții: de vindecare a celor luați din căluş (sau pocit de iele), precum şi de fertilitate şi de fecunditate. Obiceiul începe în Duminica Rusaliilor şi se încheie peste nouă zile, când ceata de dansatori se desface şi se îngroapă steagul purtat de vătaf, conducătorul cetei. Aflat într-o permanentă schimbare, ritualul Căluşului este întâlnit încă în mai multe sate din Oltenia şi din Muntenia…