Un bărbat din Sălcuţa, s-a răzbunat pe casă , dându-i foc cu o brichetă

Un bărbat şi-a dat foc la casă în  seara de Bobotează. Pompierii din Titu au fost chemaţi în localitatea Sălcuţa după ce o casă a luat foc.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperis şi  în interiorul unei camere, existând pericolul extinderii la întreaga locuinţă. Focul a ars   acoperişul, mobilier şi electrocasnice.

Pompierii au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la întregul imobil. În urma verificărilor s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

Pompierii au constatat că „piromanul” a folosit o brichetă pentru a da foc casei. Se pare că vinovat de acest incident se face chiar bărbatul  în vârstă de 26 de ani care locuia în casa respectivă. Bărbatul s-a răzbunat pe casă , dându-i foc dar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere.

leave a reply