Tragediile se ţin lanţ în judeţul Dâmboviţa, doi bărbaţi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon


Doi bărbaţi decedaţi şi o  femeie inconştientă , este bilanţul   tragediilor din cursul zilei de sâmbătă din comuna Şelaru şi comuna Tătărani. Într-o casă din satul Gheboieni,comuna Tătărani, un bătrân a fost găsit fără suflare de o rudă. Din informaţiile pe care le deţinem la această oră , bărbatul s-a  intoxicat cu fumul   de la o ţigară aprinscă care a cazut în încăpere şi a ars mocnit.

O altă tragedie  a avut loc în cursul zilei de sâmbătă,  în comuna Şelaru satul Fierbinţi,  un bărbat în vârstă de 50 de ani  a murit, în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon, iar o femeie, care se afla cu acesta în aceeaşi încăpere, a ajuns în stare gravă la spital. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti care a constatat faptul că bărbatul de 50 ani din Bucureşti se află decedat în reşedinţa să din satul Fierbinţi, comuna Şelaru. În aceeaşi camera se mai află o femeie în stare de inconştienţă. Din primele verificări se pare că cei doi au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon provenit de la coşul sobei pe lemne aflată în camera.

leave a reply