Târgul Internaţional Gaudeamus găzduieşte expozitia etnografică dâmboviţeană  ”Ia românească – unitate și continuitate”

În perioada 14 – 18 noiembrie 2018, are loc Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, editia a XXV-a.

La Gaudeamus, sunt  prezente edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie. Tema centrală a ediţiei 2018, organizată sub înaltul patronaj al Guvernului, este ”România Centenar” şi este ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care găzduieşte o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric, şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice).

Şi anul acesta Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, instituţie subordonată 7, este prezent la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, cu expozitia etnografică ”Ia românească – unitate și continuitate”, unde vizitatorii pot admira ii din toate regiunile țării, un interior tradițional din zona Munteniei și costume populare muntenești.

Copiii care au vizitat standul  dâmboviţean au participat la ateliere educaționale, unde au confecționat semne de carte cu motive tradiționale și păpuși tradiționale din lână.

Totodată, au fost promovate și obiectivele turistice din județ prin oferirea de pliante.

leave a reply