Se lucrează program normal pe 24 ianuarie , la Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto Dâmboviţa


 Pe 24 ianuarie 2019, Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor  dâmboviţa, lucrează după programul normal. Dâmboviţenii care, în vederea obţinerii permisului de conducere, s-au programat să dea proba de traseu în ziua de 24 ianuarie 2019, vor fi examinaţi conform planificărilor şi totodată şi cei care au programari la înmatriculări  auto pe 24 ianuarie, se vor prezenta la ghişeu  conform  programării.

Chiar dacă 24 ianuarie a fost declarată zi liberă, conducerea Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor  Dâmboviţa a luat decizia ca examinatorii  şi personalul  de la ghişeu să lucreze  la program normal   în această zi.

 Ajunsă la un moment dat la aproape patru  luni, perioada de aşteptare între proba teoretică şi cea practică pentru candidaţii care vor să obţină permisul de conducere s-a redus aproape la o lună. Anunţul a fost fost făcut chiar  de către cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu, șeful Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița. 

Vestea vine în contextul în care, în ultima vreme, acest interval dintre sală şi aşa-zisul oraş ajunsese la aproape patru luni, lucru care genera numeroase probleme pentru candidaţi, nevoiţi inclusiv să mai plătească ore suplimentare la şcoala de şoferi pentru a nu uita ce învăţaseră. Şi în ceea ce înmatruculările auto  s-a redus de de la 3 luni la  mai puţin de 30 de zile.

leave a reply