Să lăsăm drumarii să-şi facă treaba pe DJ 714 Moroeni- Peştera, capriciile ierinii îşi spun din nou cuvântul


Drumarii  de la LDP şi SDN  sunt la datorie pe DJ 714 Moroeni- Peştera  însă munca le este îngreună de ninsoare şi  lapovită. 

 Cu natura nu ne putem pune însă , cei care aleg să meargă în aceste zile în zona montană dâmboviţeană ar trebui să se gădească bine, se circulă în condiţii  de iarnă grele iar  dacă pornesc la drum riscă să rămână blocaţi şi totodată să impiedice şi activitatea drumarilor.

Oameni buni, haideţi să lăsăm drumarii să-şi facă  treaba în linişte  în cele două zile  care au mai rămas până la weekend şi apoi vom putea porni spre munte în condiţii  bune , astfe încât vacanţa să fie una cu amintiri plăcute nu cu dezamăgiri şi nervi întinşi la maximum că am  stat ore bune prin nămeţi.

Se recomandă participanților la traficul rutier să înțeleagă și să respecte, în anumite cazuri, solicitările de așteptare și tranzitare a traseului în intervalele orare prestabilite, înainte de a urca sau coborî, în zonele unde se intervine cu lucrări de deszăpezire.        

Drumarii, jandarmii şi salvamontiştii sunt în teren. Înainte de a porni la drum puteţi  solicita informaţii apelând  cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639  de la jandarmii montani dâmboviţeni, telefoanele  de urgenţă de la Salvamont Dâmboviţa – 0723.574.758 / 0726.686.685 şi nu în ultimul rând  de la drumari .

Agentul economic care realizează lucrările de deszăpezire și intervenții specifice pe timp de iarnă în zona montană este S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A., care dispune de organizare și permanență prin ofițer de serviciu, astfel:

Sediu S.C. L.D.P. D-ȚA S.A.- str. Lt. Stancu Ion, nr. 1, Târgoviște, OFIȚER DE SERVICIU tel: 0245.612.816; fax: 0245.611.389; 0245.612.168

 Baza Pucioasa – str. Izvoare, nr. 6, Pucioasa, OFIȚER DE SERVICIU tel: 0728.878.774; 0245.762.599

– responsabil Baza Pucioasa – ing. Barbu V. Mihai, tel: 0728.878.764

– responsabil Zona Moroeni – Padina – Dichiu – Spătaru Constantin ,  tel: 0728.878.754

Detalii suplimentare privind situaţia sectoarelor amintite se pot obţine și de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Generală Infrastructură Locală tel. 0245/207625, luni-vineri între orele 08.00-16.00.

leave a reply