Președintele CJ, Alexandru Oprea a început în forţă activitatea cu deplasări în teren


 La sediul Consiliului Județean Dâmbovița au fost, ca și ziua de miercuri,  întâlniri şi discuţii cu 38 edili dâmbovițeni, din cei 44 convocați, principalele subiecte de discuție fiind investițiile derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De asemenea, au fost prezenți și 23 de reprezentanți ai firmelor constructoare.Întâlnirile au fost urmate de o vizită pe teren, în localitatea Raciu. Aici a fost verificat stadiul atât al lucrărilor la obiective de investiții derulate prin PNDL, cât și al unor obiective realizate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și în asociere cu CJD.

Președintele, alături de vicepreședintele Alin Manole, a mers, pentru început, la obiectivul ”Extindere sistem de canalizare menajeră în comuna Raciu”. Finanțată de AFIR în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), investiția se ridică la suma de 4.537.792,62 lei, iar termenul de finalizare este primăvara anului viitor. Vizita a continuat la obiectivele ”Realizare și dotare dispensar medical”, proiect în valoare totală de 1.327.489 lei și ”Realizare și dotare grădiniță”, un proiect finalizat în proporție de 80%, care beneficiază de alocații de la bugetul de stat în valoare totală de 1.048.403 lei.  Ambele obiective de investiții se derulează în cadrul celei de-a doua etape a PNDL. Ulterior, președintele Alexandru Oprea a ajuns și la un obiectiv care vizează un drum local, respectiv „Modernizare drum local 791 Siliștea – Gura Șuții, obiectiv finalizat în urmă cu două luni.

            În perioada următoare, conducerea CJD va ajunge și în alte comune dâmbovițene, la diferite obiective de investiții derulate prin programele naționale de susținere a investiților locale.

leave a reply