Peste 28 de tone de produse pirotehnice, confiscate de Poliția Română

În cadrul acțiunii naționale „FOC DE ARTIFICII”, Poliția Română a desfășurat mii de acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, ridicând, în urma neregulilor depistate, peste 28 de tone de produse, în valoare de aproape 1.200.000 de lei.

În perioada 19 noiembrie – 30 decembrie a.c., polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au organziat 3.469 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 1.198 de persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.

În urma activităților, polițiștii au constatat 1.016 infracţiuni și au depistat 1.012 persoane fizice şi juridice neautorizate, față de 1.020 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

Totodată, au fost confiscate 28.453 de kilograme de articole pirotehnice (din categoriile F1, F2, F3 și F4), în valoare de peste 1.190.000 de lei și au fost retrase 8 autorizații de comercializare, fiind aplicate și 239 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 225.000 de lei.

Pentru protejarea copiilor și tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, polițiștii au desfășurat 2.487 de activități de informare în școlile din țară.

leave a reply