LA TÂRGOVIȘTE A AVUT LOC FESTIVITATEA DE PREMIERE A CONCURSULUI EPARHIAL DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRI DE LA 1918

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,vineri, 16 noiembrie 2018,în aula Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, a avut loc festivitatea de premiere a Concursului eparhial intitulat Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, organizat de Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița
Înscriindu-se în seria de evenimente cultural-religioase dedicate Anului Centenar 2018 -Anul unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918, concursul s-a adresat elevilor din școlile și liceele din Târgoviște, de clasa a VII-a până la a XII-a, fiind o continuare a demersului cultural-educațional inițiat în anul 2016 de Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, prin organizarea concursului Ieromonahul Macarie și excelența tipografică de la Târgoviște în secolele XVI-XVIII, și continuat apoi, în anul 2017, prin organizarea concursului Diaconul Coresi -Voievod al limbii române și promotor al unității naționale.
Contribuția elevilor la acest concurs școlar, s-a constituit într-un frumos omagiu adus Marii Unirii și tuturor celor ce s-au nevoit la înfăptuirea ei, dar și într-o mărturie a preocupărilor tinerei generații pentru aprofundarea spiritualității și a culturii noastre creștine și românești.
Au fost acordate diplome și premii în bani, cărți și obiecte religioase atât elevilor care au obținut premiile I, II și III pentru fiecare din cele trei niveluri de evaluare, cât și celorlalți 215 elevi participanți la concurs.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

leave a reply