Focar de pesta porcină, confirmat în comuna Poiana


Prezenţa virusului pestei porcine africane în probele recoltate de la un porc mort  dintr-o gospodărie din Poiana a fost confirmată de către autorităţi. În  comuna Poiana, începând  de marţi seară, ora 20: 00 sunt  instituite filtre de control și dezinfecție . Centrul  Local de combatere a bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 19.03.2019, ora 16.00,  pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli și pentru a aproba deciziile de stingere a focarului.

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăria afectată, urmând a se realiza supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul întregii localități.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit:

– o zonă de protecție, pe o rază de 3  km și

– o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km in jurul focarului.

          Solicităm sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii și consecințele acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și autorităților locale.

Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistand nici ce mai mic risc de inbolnavire , ea avand un puternic impact la nivel economic si social.

De asemenea, precizăm că proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiți de către stat.

leave a reply