Familia Maria din Răzvad, rămasă efectiv pe drumuri din cauza unui incendiu , ajutată de Crucea Roşie şi Primăria Răzvad


Autorităţile locale răzvădene  şi  Crucea Roşie  Dâmboviţa  au dat dovadă   încă  odată  că ajutorarea semenilor  aflaţi în dificultate  reprezintă o prioritate în activităţile  pe care le desfăşoară.  Joi,  reprezentanţii Crucii Roşii Dâmboviţa, au mers din nou cu ajutoare  constând în haine nou-nouţe , la  familia Maria din comuna Răzvad,  a cărei casă a fost mistuită de flăcări, miercuri, 3  aprilie 2019.     La faţa locului  au fost şi autorităţile răzvădene,  primarul  Emanuel Spătaru şi viceprimarul  Ionela Şerban.

Nefericita întâmplare a avut loc miercuri , în plină zi, casa  fiind mistuită  de un incendiu provocat de un scurtcircuit.    Familia Maria , alcătuită din doi adulţi  şi doi  copii, a rămas efectiv pe drumuri. Pentru că nu mai pot  locui în casa afectată de flăcări, aceştia s-au  decis   să renoveze o casă  bătrânească,  care aparţine mamei  lui Nicolae Maria.  Edilul  Emanuel Spătaru, viceprimarul Ionela Şerban şi inspectorul  Crucii Roşii Dâmboviţa, Gheorghe Popescu  au mers să vadă la  casa pe care  familia Nicolae  ar vrea să o refacă  şi să locuiască în ea.  Vizita a avut ca scop stabilirea unui stric necesar de materiale de construcţii  pe care admnistraţia răzvădeană, Crucea Roşie Dâmbovita şi  chiar societăţi  comerciale , vor  să le ofere  familiei  Maria.

Capul familiei Maria, Nicolae  ne-a mărturist că  o va lua de la capăt,  şi  îşi  va face  o căsuţă în care să-şi ducă viaţa alături de soţie şi cei doi  copii.  Această familie  a fost de

mai multe ori greu încercată de soartă.

Cât de important este să ajuți oamenii aflați în situații dificile, să dăruiești din suflet și să fii sensibil la nevoile semenilor.

leave a reply