Familia din Răzvad, rămasă fără casă în urma unui incendiu a primit ajutoare de la Crucea Roşie Dâmboviţa


  Crucea Roşie Dâmboviţa  a dus  ajutoare familiei  din Răzvad, rămasă  fără casă  în urma unui incendiu. Ca de fiecare dată, Crucea Roşie Dâmboviţa   a  răspuns  cu promptitudine   şi  apelului  venit din partea autorităţilor răzvădene  pentru a sprijini  familia Nicolae   din comuna Răzvad,  a cărei casă a fost mistuită de flăcări, miercuri, 3  aprilie 2019. 

În primă fază , Crucea Roşie le-a dus  paturi, paturi şi alimente în valoare de peste 1000 de lei. În cursul zilei de joi,4 aprilie, Crucea Roşie va merge din nou la  familia Nicolae cu ajutoare ce vor consta în haine şi  bani: “ Urmare a sesizării președintelui subfilialei de Cruce Roșie Răzvad și a reprezentanților autorității publice locale, reprezentanți ai Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, voluntari membri ai detașamentului județean de intervenție în caz de dezastre s-au deplasat  în data de  3.04.2019, în comuna Răzvad unde au acordat sprijin de urgență unei o familii alcătuită din 4 persoane (fam. Maria Nicolae),  grav afectată de un incendiu petrecut chiar în dimineața acestei zile. Au fost transportate de urgență paturi pliante, pături și alimente de strictă necesitate. De asemenea va fi asigurată și o sumă de bani pentru susținerea acestei familii, mai ales că în urmă cu doi ani Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița a sprijinit aceeași familie când un TIR intrat pe contrasens le-a avariat grav locuința.”, ne-a declarat  directorul  Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu

 Se pare că familia Nicolae este o familie greu încercată de viaţă.  În urmă cu doi ani, casa le-a fost  grav avariată de un tir. Şi atunci Crucea Roşie Dâmboviţa le-a întins o mână de ajutor.  

Şi primăria Răzvad le va acorda un ajutor acestor oameni.

leave a reply