Un alt obiectiv din sistemul educaţional târgoviştean a întrat în reabilitare şi modernizare. Este vorba despre Grădiniţa cu program prelungit nr. 15 Târgovişte ce face obiectul unui amplu program de reabilitare şi modernizare. Se lucrează deja la acest obiectiv. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu a făcut o vizită de lucru pe şantier.
Valoarea acestei investiţii este de 2.954.755,72 lei, durata maximă de execuţie este de 12 luni, iar finantarea lucrărilor este asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Proiectul presupune:izolarea termică integrală a imobilului şi inlocuirea tâmplăriei existente, înlocuirea acoperişului, – refacerea finisajelor interioare, înlocuirea pardoselilor existente , modernizarea instalatiei de încălzire, asigurarea dotărilor necesare unei instituţii de învăţământ prescolar.
Peste 200 de preşcolari au fost deja relocaţi la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Targoviste, unitate de învăţământ în cadrul careia, temporar, îşi va desfăşura activitatea Gradiniţa nr. 15 .
Edilul Cristian Stan asigură atât părinţii, cât şi cadrele didactice, că au fost luate toate măsurile astfel încât copiii să beneficieze de condiţii optime, iar activitatea să nu aibă de suferit, lucru pe care l-a verificat personal.