80 de tineri dâmbovițeni , sunt interesaţi de o carieră în Jandarmeria Română

Vineri, 23 noiembrie, este ultima zi în care mai pot fi depuse cereri de înscriere  de către cei interesați de o carieră în domeniul ordinii și siguranței publice- în Jandarmeria Română.Important de știut pentru cei interesați de o carieră în domeniul ordinii și siguranței publice este faptul că a fost eliminată limita de înălțime, iar probele sportive constau într-un traseu practic-aplicativ. În urma acțiunilor organizate până în prezent 80 de tineri dâmbovițeni s-au înscris și urmează să parcurgă celelalte etape pentru întocmirea dosarului de candidat, astfel încât în luna ianuarie a anului viitor să poată participa la examene.

Dintre aceștia 60 sunt băieți, iar 20 fete. Toți au optat pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani.

Pentru sesiunea de admitere din luna ianuarie 2019 sunt disponibile:

350 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani;

350 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni.

Candidații pot afla informații suplimentare privind etapele premergătoare examenului final, astfel:

la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din municipiul Târgoviște, bulevardul Regele Carol I, nr. 49;

telefonic la numărul 0245/640.670, interior 24.535;

urmărind pagina de interenet www.jandarmeriadambovita.ro, precum și pagina oficială de Facebook, id: Jandarmeria Dâmbovița.

leave a reply