26 iunie 2019,Ziua Drapelului, marcată la Târgovişte

 Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat astăzi, 26 iunie a.c., la manifestările prilejuite de ”Ziua Drapelului Național al României”.

Programul manifestărilor a debutat la Catedrala Mitropolitană unde a fost sfințit drapelul, după care oficialitățile s-au deplasat în Piața Tricolorului, pentru primirea onorului, alocuțiuni, înălțarea drapelului și defilarea Gărzii de Onoare.

Au luat cuvântul consilierul eparhial Victor Drăghicescu, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea.

 La manifestări au mai participat secretarul județului Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, consilieri județeni, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale dâmbovițene, cadre militare, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, reprezentanți ai partidelor politice, directori de instituții deconcentrate.

 În alocuțiunea sa, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis următorul mesaj: ” Sunt deosebit de onorat să fiu alături de dumneavoastră, astăzi, pentru a sărbători împreună Ziua Drapelului Național.

 Simbol al țării noastre, drapelul face parte din identitatea poporului român, de mai bine de 150 de ani în el dându-și mâna idealurile de unitate și independență națională, care au constituit dintotdeauna țelul luptei și jertfei de sânge a românilor.

 La ceas de sărbătoare națională, dar și la ceas de cumpănă, drapelul i-a strâns în jurul lui pe români, i-a însuflețit și le-a oferit încrederea că, împreună, vor reuși să înfrunte greutățile inerente drumului prin istorie al oricărui popor. Ori de câte ori drapelul se înalță, mândru, pe catarg, el mărturisește faptul că românii și-au respectat simbolurile și-au prețuit valorile și au luptat cu hotărâre pentru triumful idealurilor lor.

Tricolorul le-a fost pavăză, în luptă, militarilor care și-au dat viața pentru țară pe câmpul de luptă, românilor care au luptat cu vitejie pentru ca idealurile naționale de dreptate și libertate să se înfăptuiască, și tuturor românilor care au dorit să arate lumii că România este o țară unde talentul și munca sunt creatoarele performanței intelectuale, sportive și artistice.

Dragi dâmbovițeni, să nu precupețim cinstea pe care suntem datori s-o acordăm simbolurilor noastre naționale – drapelul, stema și imnul – pentru că ele vorbesc atât despre apartenența noastră la același spațiu geografic – România, cât și despre identitatea noastră de limbă, cultură și civilizație! Să păstrăm mereu, la loc de cinste, în inimile noastre, imaginea drapelului național, simbol al dragostei de neam și țară!

Vă îndemn pe toți să punem în inimile noastre drapelul, imnul naţional, şi dragostea de ţară!

Să spunem tuturor românilor ”La Mulţi Ani”!”

leave a reply